Proiecte

Grădină minimalista

   Grădină de mici dimensiuni, aflată în Corbeanca-Jud. Ilfov (Complex Rezidential Paradisul Verde), cu o suprafață de numai 270 mp alocat spațiului verde. După cum se vede și în planul de intenție pe care l-am realizat, sa dorit o abordare cât mai simplistă, cu o concentrație de textură formă și culoare, bazată pe grupuri de plante și accente limitate, doar în cîteva zone de mascare a vecinătăților, urmând ca la maturitate, acestea să nu domine peluza în spațiul și așa destul de limitat. Lucrarea a fost realizată împreună cu echipa din care făceam parte la acea vreme (S.C. BIOTA S.R.L.), în primăvara anului 2009 și a avut ca provocări executarea unor drenaje pe tot terenul, cât și desfundarea acestuia pe toată suprafața grădinii (terenul fiind foarte colmatat specific zonei), implicit realizarea și unei alei care sa acceseze către căsuța tehnică aplasata tot de echipa noastră, urmând apoi pașii finali spre realizarea amenajării peisagistice.

Un mai vechi proiect, publicat in perioada aprilie 2012 in revista ,,Planul casei mele”.

(https://issuu.com/casamea.ro/docs/pcm_04.2012 pag. 68-69) unde am contribuit doar la partea de proiectare a grădinii cît și consultanța directă pe teren, a elementelor construite și proiectate de mine (alei și ziduri de sprijin), gândite ca un contrapost de axe frânte, în terasamente asemanatoare amprentei construite a locuinței, implicit pe coordonarea tehnică a sistemului de irigație, implementat cu un bun prieten și colaborator în domeniu, urmând mai apoi, ca de execuție proprie a grădinii, să se ocupe o altă firmă de specialitate din domeniul peisagisticii.

Proiect pe proprietate privată situată în Văleni de Munte – jud Prahova
   Cu o suprafață totală dedicată spațiului verde de 1540 mp, sa propus împreună cu beneficiarul, proiectarea unei grădini ușor extravagante, aerisite și plină de armonie cromatică, luând totodată în calcul speciile deja existente. Prin urmare, pe zona din fața casei, având totodată ca perspectivă de pe fereastra dedicată biroului, în afara a două exemplare de mesteacăn și două de tei deja existente, cât și un valonament de pamânt rămas nedefinit, am recurs la sugerarea valonamentului de pământ pe lângă tei, urmărind ca acea zona să devină un mic alpinet, care să fie plantat din abundență cu specii de arbuști mai mari din genul Cotinus, cât și cu exemplare de conifere (Pinus, Picea, Thuja), arțari sau fagi, care să confere cu timpul, o zona intimă către vecinătăți. Pe lateralele casei fiind spații destul de restrânse, sa propus crearea în timp a unor garduri vii de Thuja și Cupressus, urmând la baza lor a fi punctate câteva specii ce pretează pe zone umbrite, cum ar fi tufe de Azalea, Hosta sau Buxus cît și pe cealaltă parte mai luminată, fiind punctate câteva exemplare de Yucca. In partea din spate sa mers pe ideea de plantare a unor mase de vegetație alcătuită mai mult din exemplare de arbori deosebiți, atât prin colorit, cât și prin siluetă, cum ar fi Acer, Betula, Fagus, Gleditsia, Liquidambar, Magnolia, Prunus etc., concentrati periferic, adăugând și 3 conifere deosebite care să susțină frontul vegetal pe timpul rece, alcătuit din Abies, Cedrus și Picea.

Proiectarea pe domeniul public, a unui restaurant prevăzut cu pavilioane și terasă în aer liber.

La cerința administratorului responsabil cu locația respectivă, am fost cooptat doar pe partea de proiectare, a unei suprafețe verzi de circa 1000 mp, aflată în vecinătatea localității Păulești – Jud. Prahova, în realizarea unui proiect de terasă în aer liber, care să ofere o notă de extravaganță, cât și de intimitate a persoanelor aflate în pavilioanele V.I.P., bazată pe plante luxuriante și nu numai, care să confere în timp, un adevarat cadru subtanțial de vegetație, clienților în perioada sezonului cald. 

Asadar, am ales să schitez un traseu de promenadă, care să acceseze partea pavilioanelor, susținută mai puternic de vegetație aferentă acestora și un traseu central, care să deservească și ca spațiu inițial al terasei, compusă din 3 materiale diferite (mozaic, beton amprentat și dec), urmând ca porțiunea de dec sau cercul proiectat, să aibă totodata si funcțiunea de a accesa aleia de promenadă, în contextul în care personalul are nevoie de fluiditate la servirea clienților.